Totul merge bine, când Fiecare își face bine treaba.
Întregul sistem inteligent de automatizare are la bază și este coordonat de un “creier” extrem de inteligent, organizat și adaptiv, numit Miniserver. Este cel mai inteligent “creier” existent pe piața caselor inteligente.
Este perfect capabil să primească imediat toate semnalele trimise de stația meteo, detectoarele de prezență, detectoarele acustice sau cele de fum.
Toate aceste semnale sunt interpretate imediat, este trimis, apoi, un răspuns imediat și coordonat tuturor dispozitivelor de iluminare, centrală termică și climă, sistemelor audio sau de securitate, ca acestea să își facă treaba, în funcție de presetările inițiale.
Miniserverul este capabil de comportament intuitiv, putând să se adapteze când acesta observă modificări ale rutinei familiei.
ILUMINATUL AMBIENTAL
Fascinația luminilor și a culorilor…chiar sub ochii voștri!
Multe dintre stările, emoțiile și gândurile voastre, pozitive sau negative, se nasc sub influența calității luminii ambientale, fie din casă, fie din natură.
Oamenii de știință au înțeles, astfel, că totul pornește de la “setările naturale de bază” ale ochiului uman în raport cu lumina produsă de soare.
De aceea, este esențial ca orice tehnologie legată de iluminatul ambiental, de acasă sau de la birou, să țină cont de sănătatea ochilor voștrii.
Funcțiile voastre biologice, cum sunt, somnul, concentrarea, emoțiile, precum și activitățile zilnice ori cele sociale, cum sunt munca, distracția, gătitul, cititul, etc, sunt direct influențate de lumină.
De exemplu, diferitele activități sociale sau casnice se desfășoară cu o eficiență mai mare și mai puțin solicitantă pentru ochi, la diferite tipuri de lumină produse de corpurile de iluminat.
Lumina albă-caldă este blândă, și imită cel mai bine lumina soarelui, care are temperatura de culoare de 5600 grade Kelvin. Tonul ei galben-portocaliu favorizează relaxarea și odihna, astfel, este potrivită pentru iluminatul în dormitor, bucătărie (în timpul gătitului), în living sau la party-urile pe care le organizați.
Lumina albă-rece, în schimb, are rolul de a oferi ochiului vostru ambianța pentru activități care necesită migală și răbdare, observarea detaliilor și a culorilor. Este potrivită pentru iluminatul în bucătărie (în timpul așezării mesei), la oglinda de la baie (pentru bărbierit, pensat, machiaj), la birou pentru citit și scris, etc.
Lumina neutră, are un ton echilibrat între lumina caldă și lumina rece, Previne oboseala, favorizează concentrarea, astfel, este perfectă pentru sălile de ședință, în clădirile de birouri.
Controlul inteligent al luminilor
Sistemul automatizat de control al iluminatului propus de LOXONE, este conceput special să influențeze în bine dispozițiile emoționale și activitățile fiecărui membru al familiei voastre, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.
Nu este nevoie să fie schimbate circuitele de iluminat existente, nu e necesar să fie schimbate becurile convenționale sau alte tipuri de iluminat cu LED. Dar putem propune și o ofertă personalizată în materie de corpuri de iluminat, a cunoscutului producător austriac Molto Luce, care este partener LOXONE.
Scopul nostru este să creăm un spațiu iluminat adecvat, prin combinația dintre
- lumina naturală de afară
- corpurile de iluminat (becuri, lustre, veioze sau benzi LED),
- intensități diferite ale luminii sau dimare
- nuanțele cromatice pentru efecte estetice spectaculoase
Și, bineînțeles, pentru productivitate și, în final, costuri reduse la curent.
Soluția LOXONE de control al luminii ambientale și de reducere totală a risipei de curent se bazează pe detectoarele de prezență, care conțin suplimentar și detectoare acustice. Motivul este simplu. O persoană care rămâne nemișcată un anumit timp indică detectoarelor de mișcare absența unei persoane și, astfel, va stinge luminile. Însă, detectarea oricărui zgomot, indică o prezență.
Controlul efectiv se realizează în 3 moduri distincte:
❖ prin programare automată bazată pe rutina familiei, în care detectoarele de prezență au un rol hotărâtor. În funcție de lumina naturală care intră prin ferestre, de prezența persoanei în încăpere, de intrarea casei în modul House off sau Room off (când sunteți plecați la școală, serviciu sau vacanță) sau de modul Good Night, LOXONE:
- singur va aprinde, stinge, micșora sau intensifica (efectul de dimare a luminii), lumina în casă, în funcție de luminozitatea naturală a camerei.
- creează diferite scenarii cromatice în living, bucătărie sau baie pentru efecte deosebite de ambianță intimă sau bună dispoziție, care vă vor transpune rapid într-o stare de relaxare sau de party.
- iluminează strict căile de circulație spre baie sau bucătărie, pe timp de noapte, pentru a nu-i trezi pe ceilalți.
- înlocuiește stresantul ceas deșteptător, înlocuind soneria cu o lumină blândă care iluminează treptat dormitorul vostru.
- creează jocuri de lumini care atrag atenția oamenilor de pe stradă, dacă un spărgător s-ar “autoinvita” acasă la voi, descurajându-l imediat. Astfel, sistemul inteligent de iluminare devine un alt element de securitate, pe lângă cel clasic existent.
- poate deveni un sistem de notificare că cineva este la ușă, printr-un joc de lumini specific, caz în care se dezactivează soneria de la intrare, pentru a nu deranja somnul micuțului vostru copilaș.
❖ prin întrerupătoarele inteligente dotate cu tehnologia LOXONE Touch Pure dacă doriți, încă, să controlați manual iluminatul. Indiferent de opțiunea de instalare aleasă, LOXONE AIR (semnal prin wi-fi) sau LOXONE TREE (semnal prin cablu) avantajele sunt deosebite:
- pe întrerupătoarele clasice nu se pot seta funcții de dimare a luminii (intensificare sau diminuare) sau de scenarii cromatice ambientale. Însă, prin 1, 2 sau 3 atingeri pe secțiunea dedicată luminii a întrerupătorului LOXONE, aveți acces imediat la orice tip de iluminat setat anterior.
- puteți stinge luminile când plecați de acasă, de la oricare întrerupător din casă, fără să mai verificați personal, în fiecare cameră, dacă mai rămas aprins vreun bec.
- o altă inovație este Touch Pure Surface, pe același principiu ca și Touch Pure. Diferența este că aceleași funcții le aveți la îndemână…oriunde în casă, fără a vă mai deplasa la peretele de la ușa camerei. Poate fi montat pe orice blat de bucătărie, masă de birou sau braț de fotoliu cu aceleași funcții, trimițând semnalul prin wi-fi.
❖ printr-o aplicație pe smartphone, gândită pentru oamenii care folosesc foarte des acest dispozitiv.
- tot controlul iluminatului din casă îl aveți în mână, indiferent cât de departe vă aflați de casă.
- dacă nu ați ales opțiunea de a gestiona automat iluminatul, la plecarea din casă veți primi notificări PUSH pe telefon, că becul din baie sau pivniță a rămas aprins. Îl închideți din aplicație, evitând risipa de curent.
- puteți impresiona musafirii la cină sau invitații petrecerii din casa voastră oferindu-le mai multe scenarii cromatice de iluminare ambientală în zonă presetate în aplicație. Cu o singură atingere aceștia se vor transpune într-o altă atmosferă relaxantă.
- Str. Grigore Ureche 22
Satu Mare - 0770285687
- office@samino.ro
